Deocamdată nu se ştie exact ce s-a întâmplat şi nici cum a fost lovit băiatul de maşină, însă cert este că impactul a fost destul de puternic iar victima, care are 16 ani, este în stare foarte gravă.
Victima a fost preluată de un echiaj medical care se îndreaptă spre Beclean unde în scurt timp va ateriza un elicopter SMURD care îl va duce pe copil la o clinică de specialitate, conform bistriteanul.ro.
Accidentul a avut loc la aproximativ 10-15 metri de o trecere de pietoni. Victima a traversat strada printr-un loc nepermis şi fără să seasigure. Şoferul spune că era în depăşire în momentul în care s-a petrecut accidentul şi că l-a observat pe băiat mult prea târziu.
Imediat după impact rudele victimei au ajuns la locul accidentului. Oamenii au fost violenţi cu şoferul implicat în accident, însă norocul acestuia a fost că în zonă au apărut în scurt timp şi poliţiştii.
Cercetările continuă, iar şoferul implicat în accident se va alege cel mai probabil cu un dosar de cercetare penală.