Acum patru ani, controversatul candidat a vrut fotoliul de primar al comunei Șutești. Asta deși fusese condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare în 2018. Costică Dobre era acuzat de proxenetism și aderare la un grup infracțional organizat. Pata de pe cazier nu l-a oprit să candideze. Ba mai mult, s-a bucurat de toată susținerea partidului.
Și cum nici Curtea de Apel Galați nu i-a impus interdicția de a candida și i-a permis să participe la alegerile locale din 2020 a câștigat funcția de primar. Acum însă intră în cursă ca un om curat, după ce din 2021, magistrații au dispus ștergerea condamnării. Totul în urma unei cereri de reabilitare depusă de acesta la Tribunalul Brăila.
Costică Dobre nu a fost însă cercetat singur în dosar, ci oamenii legii au destructurat atunci o adevărată grupare infracțională. Potrivit datelor, fratele edilului ar fi fost chiar capul rețelei. Implicată a fost și cumnata primarului. Cei doi, împreună cu alte două persoane, racolau fete din România, chiar și minore, și le obligau să se prostitueze în Grecia și Spania.
Pe pagina sa de socializare, social-democratul și-a lansat candidatura și le-a transmis oamenilor că în următorul mandat va continua proiectele pe care le-a început, va lucra cu pasiune pentru că „mai sunt multe de făcut”, a scris acesta.