UPDATE 15:15. Reprezentanţii protestatarilor din transporturi au declarat că, săptămâna viitoare, se vor căuta soluţii. În caz contrar, spun aceştia, vor fi organizate noi proteste.
"Cred că e suficient ce s-a văzut azi pentru a se da seama ce s-ar întâmpla dacă noi am veni din nou", a declarat un reprezentant al transportatorilor.
UPDATE 14:30. Președintele Comisiei de transport a Camerei Deputaților, Mihai Lupu, a anunțat, în cadrul unui comunicat de presă, că membrii comisiei de arată îngrijorați de situația polițelor RCA, că au luat act de nemulțumirea transportatorilor și le transmit că se vor strânge într-o ședință, anul viitor, în februarie, când va începe noua sesiunea parlamentară, pentru a rezolva această problemă, potrivit Realitatea TV.
UPDATE 12:00. Protestatarii și-au delegat reprezentanți pentru a participa la negocierile de la Guvern, cu ASF. Vicepremierul Vasile Dîncu mediază discuțiile, potrivit Realitatea TV.
UPDATE 11:00. Unul dintre organizatorii protestului, Sorin Amarinei, vicepreședite FORT, a declarat, pentru Realitatea TV, care sunt nemulțumirile pe care le invocă transportatorii și a descris un caz pe care l-a avut cu o firmă de asigurări:
"Avem mai multe nemulțumiri. În primul rând, creșterea valorii RCA care riscă să ne ducă în faliment. Asistăm, de câțiva ani, la niște cresteri impresionante deloc justificate. În condițiile în care sunt firme care nu au avut nicun fel de daună, în ultimii cinci ani, au ajuns să plătească față de 2010 asigurări cu 2.000% mai mari.
Am avut o problemă cu una din firme, în care o mașină de cinci ani a primit daună total, o mașină de 33.000 de euro. Le-am dus acte și le-am demostrat cât costă mașina și, după cinci ani, mi s-au oferit 4.500 de euro, ca și daună totală. Întrebându-i cum de au făcut acest calcul, mi-ai spus că aceasta este valoarea de piață".
Întrebat ce ar trebui să facă Executivul, în acest sens, Amarinei a răspuns: "Ar trebui să îi cheme pe cei din ASF și să îi întrebe ce au făcut în tot acest timp. Am avut o întâlnire, acum câteva zile, cu vicepreședintele Vorniceanu și cu directorii din ASF și am constatat că oamenii sunt ca niște roze, nu au habar despre ce e vorba. Au rămas uimiți când le-am descris abuzurile firmelor de asigurări. Când i-am întrebat ce au controlat, nu au fost în stare să îmi spună nimic".
UPDATE 10:10. Cum se desfășoară traficul la această oră:
Se circulă pe două benzi din Piața Victoriei spre Piața Romană și către Bulevardul Aviatorilor. Bulevardul Kiseleff e blocat între Piața Victoriei și Arcul de Trimunf, iar între Arcul de Triumf și Piața Presei se circulă doar pe două benzi, potrivit Realitatea TV.
UPDATE 10:03. Peste 1.000 de vehicule se află, în Piața Victoriei, în aceste momente. Protestul transportatorilor și al reprezentanților de service a început oficial, a transmis corespondentul Realitatea TV.
"RCA-ul se mărește aproape în fiecare zi și plățile în continuare se fac prost. Sunt diferențe mari la încasare și plățile la multe societăți se fac foarte greu. Aproape 200.000 de lei (n.r - are de încasat de la asiguratori). Foarte mult. Întârzie salariile. Nu am bani să plătesc pisele. E un lanț", a declarat Dan Barbu, administratorul unui service din Capitală, pentru Realitatea TV.
UPDATE. Restricții de circulație în Capitală. Protestul, care va avea loc între orele 09.30-15.00, va duce la blocarea principalelor artere din Capitală. Astfel,circulatia rutiera va fi restrictionata, joi, incepand cu ora 05.00, pe Soseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf pana la Piata Victoriei, respectiv Soseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf pana la Piata Presei Libere (zona Centrala-Mediana, gradual, in functie de sosirea participantilor), permitandu-se permanent circulatia pe ambele sensuri ale strazii Arh. Ion Mincu.
"In cazul in care va fi necesar, se va restrictiona traficul si pe strada Paris si breteaua care leaga b-dul Iancu de Hunedoara de Piata Victoriei. Circulatia in Piata Victoriei va fi resistematizata incepand cu ora 05.00, prin asigurarea traficului rutier pe doua benzi de circulatie pe sens, in fata Guvernului Romaniei, intre B-dul Aviatorilor si Calea Victoriei, respectiv B-dul Lascar Catargiu, asigurandu-se circulatia pe Calea Victoriei, b-dul Ion Mihalache, strada Buzesti si b-dul Lascar Catargiu", se arata intr-un comunicat al Primariei București.
Toate restricțiile se vor aplica până la terminarea activităților aferente mitingului, dar nu mai târziu de ora 17.00.
Cu asemenea exemplu, transportatorii au decis să organizeze un amplu protest în Piaţa Victoriei, din Capitală, adică în faţa Guvernului.
Primăria Capitalei susţine însă că în Piaţa Victoriei vor avea acces doar câteva sute de maşini de mare tonaj.
Transportatorii au anunţat că alte câteva mii de maşini de mare tonaj vor staţiona, în semn de protest, pe şoseaua de centură a Bucureştiului. Şoferii profesionişti cer scăderea preţurilor pentru poliţele RCA pe motiv că acestea au crescut nejustificat, de aproape 400 de ori în ultimul an. În plus, ei cer schimbarea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, care a permis aceste majorări de tarife.
Protestul transportatorilor va bloca total traficul auto pe bulevardul Kiseleff, intre Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei şi parţial, pe axul central, până la Piaţa Presei Libere.
În Piaţa Victoriei, nu se va mai putea circula decât pe două benzi pe fiecare sens, spre Piaţa Romană şi Aviatorilor. Restricţiile rutiere vor fi instituite încă de la ora 5 dimineaţa şi se vor menţine până la ora 17.