Redăm în continuare mesajul integral postat de Traian Băsescu pe pagina personală de Facebook:
"Eu cred în JUSTIŢIE.
Nu cred în justiţia care se face prin zdrobirea cu anticipaţie a inculpatului. Ce vedem mult prea frecvent:
- inculpaţi scoşi în cătuşe, cu presa anunţată din vreme;
- inculpaţi sub presiunea publică şi nepublică a celor mai puternice instituţii ale statului (procurori, SRI, poliţie, Curte de Conturi etc.);
- inculpaţi condamnaţi de televiziuni înainte de a fi judecaţi în baza denunţurilor şi a delaţiunilor din dosare date „pe surse" chiar de procurori;
- inculpaţi încarceraţi înainte de a fi judecaţi pentru a-i zdrobi psihic şi pentru a le diminua şansele la apărare;
- inculpatul nu are voie să se apere public, chiar în condiţiile în care procurorii dau ei înşişi la presă date trunchiate din dosar;
- acte de acuzare în care probele în favoarea inculpatului sunt înlocuite cu consideraţii, adesea politice, şi cu justificări legate de opinia publică pe care tot unii procurori o "montează" prin documente selectiv "scăpate" din dosar către presă;
- avocaţi care sunt persiflaţi, atenţionaţi şi, „la nevoie", reţinuţi dacă îndrăznesc să-şi apere clienţii.
Sunt doar cîteva elemente ale modului de a face justiţie în ultimele şase luni de către unii procurori.
Dacă nu a ucis, dacă nu a violat, dacă nu a falsificat probe, dacă nu s-a sustras urmăririi penale, omul trebuie judecat neîncarcerat. Doar aşa justiţia va fi credibilă.
În libertate inculpatul se poate apăra. Încarcerat preventiv, are şanse minime la apărare şi zero la păstrarea demnităţii.
Vă amintesc faptul că în timpul mandatului meu au fost judecaţi şi condamnaţi Voiculescu, Năstase, Mureşan (fost ministru), Remeş (fost ministru), Codruţ Sereş (fost ministru), Nagy (fost ministru), Fenechiu şi mulţi alţii. Toţi au fost anchetaţi şi judecaţi în libertate (nu este meritul meu, ci al justiţiei), cu respectarea integrală a drepturilor, inclusiv a demnităţii lor. De aceea şi pedepsele aplicate de justiţie au fost credibile.
România are nevoie de justiţie mai mult decît de orice altceva. Am crezut şi voi crede întotdeauna că leacul la corupţie, dar şi la păstrarea echilibrelor sociale este o justiţie fermă, care nu ocoleşte pe nimeni. De aceea, timp de zece ani am susţinut consolidarea instituţională şi legislativă, precum şi independenţa justiţiei.
Dar niciodată n-am să cred că practici precum cele mai sus descrise înseamnă o justiţie credibilă pe termen lung.
Acum se face justiţie şi la televizor pentru că unor lideri ai justiţiei le convine politic acest lucru. Aveţi însă grijă că distanţa de la televizor pînă în stradă poate fi uneori foarte mică.
Aceste rînduri nu sunt dedicate nimănui. Am vrut doar să am conştiinţa împăcată că le-am scris."