Radu Gabrea a debutat în 1969 cu filmul de lung metraj „Prea mic pentru un război atât de mare”. Filmul, realizat după un scenariu de D.R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno, în 1970.
În 1970, anul în care a stat timp de 6 luni la Paris,realizează primul serial de televiziune din România: „Urmărirea”.
Următorul său film, „Dincolo de nisipuri”, realizat în 1973, a fost oprit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, potrivit Wikipedia. În urma conflictului respectiv, precum și a intervențiilor cenzurii, Radu Gabrea a emigrat în Germania, țara de origine a mamei sale.
În 1997, Radu Gabrea a fost numit președinte al Oficiului Național al Cinematografiei, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1999.