Numele lui Fadumo Ahmed figura pe lista celor morţi sau dispăruţi în incendiul care a lovit capitala Marii Britanii în urmă cu 8 zile.
Presa a publicat în zilele de după dezastrul de la Grenfell Tower povestea tragică a femeii care şi-a sunat mama în timp ce era captivă în clădirea cuprinsă de flăcări.
"Nu am pe unde să cobor. Adio", i-a transmis tânăra mamei sale în noaptea fatidică. Întreaga familie a crezut că Fadumo Ahmed şi-a pierdut viaţa în incendiu, însă lucrurile au stat altfel.
Un pompier a găsit-o pe femeie în stare de inconştienţă la etajul 18 al clădirii şi a scos-o din clădire. De opt zile, ea se află la recuperare intensivă ca urmare a inhalării fumului fierbinte.
Familia a aflat că Fadumo se află în spital, însă fotografia tinerei se află încă pe panoul cu dispăruţi.
"Suntem extrem de fericiţi că e bine. Când am văzut cât de puternic a fost focul şi ştiam că ea e prinsă înăuntru, a fost teribil. Nu credeam că cineva poate scăpa cu viaţă de acolo", spus unul dintre membrii familiei, potrivit The Telegraph.