Părinţii copiilor cu vârste între 3 și 6 ani care merg la grădiniţă vor primi, din 2016, un mic ajutor din partea statului.
Deputaţii au adoptat proiectul care prevede acordarea de tichete în valoare de 50 de lei pentru copiii din familiile defavorizate pentru a stimula participarea acestora la învăţământul preşcolar, 11.000 de copii urmând să beneficieze de această măsură, iar costurile ridicându-se la 39 milioane lei.
Deputaţii au adoptat proiectul cu 289 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 5 abţineri. Proiectul a fost iniţiat de parlamentari ALDE, printre care şi ministrul Daniel Constantin.
Proiectul prevede că în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate, al creşterii accesului la educaţie a acestora se instituie stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale.
Finanţarea acordării stimulentului educaţional se va face din bugetul de stat prin sume defalcate din TVA alocate prin bugetele locale cu acestă destinaţie, scrie MEDIAFAX.
Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmând să fie transmisă spre promulgare.