Din start e bine să se ştie că mierea contrafăcută nu prezintă nicio aromă, poate fi separată în straturi şi este limpede, fără pic de impurităţi. Mierea naturală are o aromă specifică, oferă o senzaţie fină când este înghiţită, se prelinge şi prezintă impurităţi naturale: polen, microparticule de ceară şi uneori propolis.
Mierea naturală are o aromă specifică
De asemenea mierea de albine naturală cristalizează. Dacă aţi cumpărat miere şi după 2-3 luni nu are deloc mici cristale, e posibil ca aceasta să fi fost contrafăcută. Mierea poate redeveni fluidă dacă este pusă în apă caldă, maximum 40 de grade. Dacă temperature apei este mai mare îşi pierde din proprietăţi (de aceea nu este indicat să puneţi miere în ceaiul fierbinte). Însă nici această probă nu este infailibilă. Într-adevăr, mierea care zahariseşte este de calitate şi are aceleaşi proprietăţi ca mierea lichidă, însă aceasta nu înseamnă că mierea care îşi păstrează consistentă fluidă nu este naturală.
Cristalizarea mierii (sau zaharisirea) depinde de raportul dintre conţinutul de fructoza şi glucoză din miere. Dacă mierea conţine mai multă glucoză, atunci se va zaharisi. În schimb, dacă mierea este mai bogată în fructoza, atunci va rămâne lichidă. De menţionat că mierea de salcâm şi cea de mâna cristalizează foarte greu, după aproximativ un an.
Mierea falsificată este pericol pentru sănătate
Mierea falsificată este pericol pentru sănătate. Orice produs contrafăcut este periculos pentru sănătate. Toată lumea cunoaşte efectele binefăcătoare ale mierii. Dar, de unde ştim ce miere să cumpărăm? Dar de unde ştim care este contrafăcută sau nu, care este mai bună?
Dacă aveţi dubii că mierea cumpărată e falsă, iată testele ce pot fi făcute la domiciliu şi pot da indicii dacă mierea este naturală sau contrafăcută:
Amestecaţi mierea în apă rece. Mierea naturală are densitatea de 1,4 ori mai mare decât apă şi nu se dizolvă imediat. Mierea ar trebui să cadă pe fundul paharului (ca în poză A) şi să nu se împrăştie rapid în apă. Cea contrafăcută are o densitate mai mică şi ar trebui să se dizolve.
În cazul mierii necristalizate introduceţi o lingură în borcan, apoi ridicaţi-o şi lăsaţi să curgă mierea. Dacă mierea curge continuu, fără să se desprindă în picături, atunci cel mai probabil mierea este naturală.
Ţineţi un chibrit aprins deasupra unei linguriţe de miere. Dacă e naturală, mierea se va topi şi nu va începe să sfârâie imediat.
Puneţi puţină miere pe o foaie de hârtie. Dacă pata umedă se răspândeşte pe suprafaţa hârtiei, atunci mierea este contrafăcută.
Puneţi miere într-o lingură apoi amestecaţi cu un creion chimic aproximativ 1 min. Dacă mierea se colorează este posibil să nu fie naturală. În cazul în care culoarea nu i se modifică, este naturală, scrie mierepenet.ro.