Un complet de la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti (TB) le-a dat câştig de cauză, în 13 iunie, celor 23 de inspectori guvernamentali, ale căror raporturi de serviciu au încetat în iulie 2013, ca urmare a reorganizării Secretariatului General al Guvernului, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, avocatul Răzvan Vasiliu.
Casa de avocatură care îi reprezintă în instanţă pe inspectorii guvernamentali a arătat că aceştia au dat în judecată Secretariatul General al Guvernului, pe prim-ministrul Victor Ponta şi Guvernul. În urma prezentării probelor, instanţa a admis contestaţiile formulate de avocaţi şi a dispus reintegrarea reclamanţilor în funcţiile publice deţinute anterior, respectiv acelea de inspectori guvernamentali în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Avocatul Răzvan Vasiliu a precizat că, în plus, Tribunalul Bucureşti i-a obligat pe cei trei pârâţi să plătească fiecărui reclamant câte o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceştia de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă.
"Ne bucură această decizie, deoarece ea reprezintă o binevenită întoarcere la normalitate. Să nu uităm că drepturile angajaţilor sunt garantate de lege, indiferent de angajatorul pe care aceştia îl au. Iar în cazul instituţiilor publice, ne aşteptăm cu atât mai mult la o respectare riguroasă a legii", a mai spus Răzvan Vasiliu.
Avocatul a adăugat că, anterior pronunţării acestor decizii, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării deciziilor privind eliberarea din funcţie a celor 23 de inspectori guvernamentali.
"Hotărârea poate fi atacată cu recurs", a precizat casa de avocatură, într-un comunicat de presă.
Guvernul anunţa, în 26 iunie 2013, că va disponibiliza angajaţi din zece ministere, prin eliminarea a aproape 3.000 posturi ocupate, echivalent a patru la sută din numărul de angajaţi, va desfiinţa posturile vacante din administraţia centrală şi locală, nu şi de la cabinetul demnitarilor, şi va reduce numărul funcţiilor de conducere la 12 la sută.
Tăierea posturilor ocupate a fost anunţată pentru Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne (inclusiv prefecturi), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei (inclusiv inspectoratele şcolare), Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății (inclusiv direcţiile de sănătate publică) şi Ministerul Transporturilor.
Prin reorganizarea aparatului administrativ, Executivul estima o economie la bugetul de stat de 45 milioane de lei în anul 2013 şi 108 milioane de lei în fiecare dintre următorii patru ani.