Sume halucinante cheltuite de Adriean Videanu pe bijuteriile de lux. Vameșii i-au confiscat un colier din aur alb, cu 614 diamante, 11 onixuri și 14 smaralde, în valoare de 488.000 de euro

Sume halucinante cheltuite de Adriean Videanu pe bijuterii de lux
Sume halucinante cheltuite de Adriean Videanu pe bijuterii de lux

Vameșii germani au confiscat un ceas și un colier în valoare de nu mai puțin de 650.000 de euro de la fostul vicepremier Adriean Videanu și soția sa. După ce au văzut ceasul de lux la mâna fostului politician, polițiștii de frontieră au decis să îl oprească pentru control, sub suspiciunea că Videanu voia să se sustragă obligației de a plăti taxe pentru bijuteriile sale. De-a lungul timpului, Adriean Videanu a fost implicat în mai multe scandaluri și a fost citat în diferite dosare cu acuzații dintre cele mai grave.