Prim-ministru italian Giuseppe Conte a anunţat miercuri instituirea unei ''stări de urgenţă pentru 12 luni'' la Genova, în urma prăbuşirii marţi a unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de acest oraş, accident soldat cu cel puţin 39 de morţi, relatează AFP .
"Am auzit cererea preşedintelui regiunii şi am decretat starea de urgenţă pentru 12 luni", a declarat Conte presei, după o reuniune extraordinară la Genova a Consiliului de Miniştri.
"Am deblocat, pentru aplicarea primelor intervenţii, cinci milioane de euro din fondul naţional pentru situaţii de urgenţă", a precizat el. "Este o primă măsură a guvernului în faţa acestei tragedii", a comentat preşedintele Consiliului de miniştri.
"Vom decreta, de asemenea, o zi de doliu naţional, urmează să stabilim ziua pentru a coincide cu funeraliile victimelor", a spus el.