Stadionul, care urmează să fie demolat, a fost folosit ca platou de filmare pentru blockbuster-ul "Final Score", în care joacă actorul Pierce Brosnan şi fostul wrestler Dave Bautista.
Potrivit scenariului, Michael Knox, personajul interpretat de Bautista, este un fost soldat care trebuie să salveze 35.000 de persoane aflate la un eveniment sportiv şi a căror viaţă este ameninţată de un grup de criminali.
Aşadar, celebra arenă din Londra a fost locul perfect pentru filmări!
Boleyn Ground, adesea numit Upton Park, a fost până de curând stadionul clubului de fotbal West Ham United F.C. Arena a avut capacitatea de 35.016 locuri. Din sezonul 2016-2017, West Ham United va urma sa își dispute meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Olimpic din Londra, urmând ca stadionul Boleyn Ground să fie demolat lăsând locul pentru crearea unui cartier de locuințe.
Producţia cinematografică "Final Score", regizată de Scott Mann, urmează să fie lansată în 2017.