Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile locale, Alianța PSD-PNL ar obține 57% din voturi, la mare distanță față de Alianța formată din USR, PMP și Forța Dreptei, care ar lua doar 22% din totalul celor care au exprimat o intenție de vot.
Pe de altă parte, la funcția de Primar General, rezultatele arată astfel: Nicușor Dan (34%), Cristian Popescu Piedone (30%), Cătălin Cîrstoiu (26%), Mihai Enache (6%).
Surpriza sondajului este dată de Cătălin Cîrstoiu, aflat la prima sa măsurare de piață. Candidatul comun al PSD și PNL reușește să se apropie de principalii candidați la funcția de Primar General. Mai mult, ecartul de doar 8% care îl desparte pe Cătălin Cîrstoiu față de actualul Primar al Capitalei este unul mic și poate fi recuperat până în alegerile din 9 iunie.