Sofia Vicoveanca este acum mai atentă la aspectele practice ale profesiei sale, dar nu a pierdut entuziasmul și pasiunea pentru ceea ce face.
„Nu se mai fac spectacole cum erau pe vremuri și nici nu se mai plătesc interpreții. Trebuia să fac altă meserie. Am avut zilele trecute o cântare la Piatra Neamț și nu am primit încă banii. Nu am luat nici măcar avansul pe spectacol și nici contract nu am încheiat cu impresarul, pentru că am mers pe încredere și vorbă bună.
Impresarul mi-a zis că o să îmi dea banii, dar acum nici la telefon nu mai dau de el. La spectacol nu a fost prea multă lume, dar chiar și așa eu am cerut lumină în sală să interacționez cu publicul, să îi văd, pentru că așa sunt eu. E adevărat că acele lumini consumă curent mult și necesită bani, dar asta a fost condiția mea”, spune Sofia Vicoveanca pentru Click!
După ce a trecut printr-o astfel de experiență neplăcută, artista spune că nu poate cânta gratuit. De aceea, artista ar prefera mai degrabă să petreacă timp de calitate acasă, unde să se dedice pasiunii sale, îngrijirea florilor.
„În toamnă fac 65 de ani de cântec și în toți anii aceștia de carieră am trecut prin toate…sunt unsă cu toate alifiile. Decât să muncesc gratis, mai bine stau acasă și îmi ud florile, am 130 de ghivece de flori și am grijă de ele”, a mai spus Sofia Vicoveanca.
Vedeta muzicii populare nu este singura care a fost țepuită de organizatori la concertul respectiv. Sofia Vicoveanca a mai povestit că, în cadrul aceluiași spectacol au mai luat parte și alte nume celebre, care, la rândul lor, nu s-au ales cu nici un ban . Chiar dacă aceștia au cerut și ei explicații, solista spune cu dezamăgire faptul că impresarul respectiv i-a mințit pe toți cu diferite pretexte și lucruri false.
„La spectacol a fost și Viorica Macovei și Jean Paler, dar nu și-au primit nici ei banii. Jean a vorbit cu impresarul și el i-a zis că mie mi-a dat banii, că i-a fost rușine de mine, ceea ce nu este adevărat.” a mai spus artista.