Sf. Mihail şi Gavril. Tradiţii şi obiceiuri: În satele şi târgurile bucovinene în ajunul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril se fac pomeniri şi praznice pentru cei morţi, ofrandele date la pomană pentru morţi se numesc “Moşii de Arhangheli”. În biserici, fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă. Lumânările care se aprind la biserică în ziua de 8 noiembrie sunt considerate a fi adevărate talismane pentru cei care au trecut în lumea umbrelor şi a tăcerii. Aceste lumânări “ţin de lumină” în lumea de dincolo. Se aprind însă lumânări şi pentru cei vii, pentru sănătate, pentru a fi feriţi de rele şi năpaste.
De asemenea, conform tradiţiei, în ajunul sărbătorii se oficiază slujba de priveghere, seara, la care sunt prezenţi ierarhul locului şi alţi invitaţi, precum şi o mulţime de credincioşi. În unele locuri, privegherea durează toată noaptea, fiind însoţită de litie, acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, citirea moliftelor, miezonoptica, psaltirea şi alte citiri şi cântări.
Sf. Mihail şi Gavril. În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserică cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ci pe toate cetele îngerești care nu s-au despărțit de Dumnezeu.
De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumina” pe cealaltă lume. Superstiţia spune că cei care lucrează în această zi, se vor chinui mult înainte de moarte. De asemenea, în ajunul sărbătorii se fac pomeniri şi praznice pentru cei morţi.
Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai.
Tradiţii şi obiceiuri pentru ziua Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril
În trecut, în societatea tradițională bucovineană, Arhanghelii erau sarbatoriti pentru că "ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora". Arhanghelii, în viziunea populară, asistă și la judecată de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele.
Sf. Mihail şi Gavril. Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil. În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebrați și că patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită "turtă arietilor" (arietii fiind berbecii despărțiți de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate.
Această turtă se aruncă în dimineața zilei de 8 noiembrie în tarla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turtă cădea cu față în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turtă cădea cu față în jos era mare supărare în satele și târgurile bucovinene se făceau și se fac și astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri și praznice pentru cei morți iar, în biserici, fiecare creștin aprinde câte o lumânare că să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.
Sărbătoare mare pentru creştini: Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil. Ce să NU faci sub nicio formă
Sf. Mihail şi Gavril. În popor, se spune despre Arhanghelul Mihail că are putere asupra Soarelui şi a Lunii, pe care le eliberează din puterea dracilor, atunci când aceştia le fură. De asemenea, se spune că are putere asupra soţiei lui Scaraoţchi, Mamareaua, care vrea să dea drumul la ger, pe pământ, dintr-odată; Arhanghelul Mihail o ţine şi da drumul gerului pe îndelete, ca să se obişnuiască oamenii cu el. La fel se spune că stă la capul omului care trage să moară ca să-i conducă sufletul în Rai; sau la picioarele omului dacă acesta se va face bine.
Sf. Mihail şi Gavril. Superstiţii
Sf. Mihail şi Gavril. Superstiţia spune că dacă faci o turtă şi o arunci între oi la „năpustitul areţilor” şi turta cade cu faţa-n sus, vei avea miei mulţi şi sănătoşi. De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumina” pe cealaltă lume; este bine să aprinzi şi pentru morţii fără lumânare, sinucigaşii sau osândiţii. Superstiţia spune că cei care lucrează în această zi, se vor chinui mult înainte de moarte, potrivit superstitii.ro.
In popor, ziua de 8 noiembrie mai poarta si numele de “vara arhanghelilor”. Vremea in aceasta zi este mai calda decat ar trebui sa fie in aceasta perioada a lunii. Nu numai ca este pacat sa nu cinstesti vara arhanghelilor sau sa o petreci facand diverse treburi in gospodarie, se spune... Munca in aceasta zi este considerata a fi un semn de sfidare a puterii divine. Se crede ca cel care incalca aceasta traditie se va chinui mult in ceasul mortii sale. Pe langa aceasta zi calda, traditia spune ca intre sfintii Mihail si Gavriil si ziua de Craciun trebuie sa aiba loc si “vara iernii”, adica vreo 3-4 zile caldute si binevoitoare.
Sf. Mihail şi Gavril. Mesaje pentru Sf. Mihail şi Gabril
Peste 1,3 milioane de români îşi serbează, pe 8 noiembrie, ziua numelui, cu ocazia sărbătoririi Sinfiţilor Mihail şi Gavriil. În această zi, cu toţii ne gândim la persoanele dragi din jurul nostru care poartă aceste nume, să le transmitem un gând bun. Pentru toţi aceia care vor să ureze „La mulţi ani” apropiaţilor cu ocazia zilei onomastice, oferim mai jos câteva sugestii de mesaje, sms-uri cu urări şi felicitari:
Sf. Mihail şi Gavril. Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează pe 8 noiembrie ziua numelui. Cu această ocazie, fiecare dintre noi transmitem cele mai frumoase gânduri celor care poartă aceste nume.
Mesaje şi SMS-uri de Sfinţii Mihail şi Gavriil 2016 – Urări și felicitări de „La mulţi ani” pentru: Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă.
Sf. Mihail şi Gavril.Mesaje de Sfântul Mihail și Gavriil pentru prieteni și familie
„Sper ca ziua numelui tău să îți aducă multe motive de a sărbătorii. La mulți ani, Mihai!”
„De ziua numelui tău cele mai frumoase dorințe să devină realitate. La multi ani, Gabriel!”
„Fie ca Sfinții ce te protejază să-ți aducă mult noroc, fericire și împliniri. Să ai o zi minunată!”
„Ziua numelui să-ți fie plină de realizari și să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viața ta! La mulți ani, Gabi!”
„Pentru că este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului numai bine. La mulți ani, Gabriela!”
„Dacă toată lumea îți dorește ca această zi să fie una minunată, eu iți urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii și realizări și să îți umple sufletul de voie bună. La mulți ani, Mihai!”
„Trandafirii pe care i-ai adunat în cununa vieții tale, lasă-i astăzi să se împletească într-un buchet al implinirii. Fie ca florile iubirii să-ți împodobească viața și să-ți vezi împlinite toate dorințele. La mulți ani, Mihaela!”
„Gabriel(a) te felicit cu ocazia zilei de naștere și îți urez un cer senin, un soare strălucitor, fericire deplină și tot ceea ce este mai pur și mai luminos. Fie ca această sărbătoare să-ți aducă în dar realizarea tuturor visurilor.”
„Scumpă Mihaela, îți doresc să îți sărbătorești ziua numelui înconjurată de sănătate, fericire și de privirile pline de iubire ale celor dragi ție!”
„Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.”
“De Sfântul Mihail și Gavriil, fie ca cei dragi să te înconjoare cu caldura sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia în brațele ei în acest moment special!”