Directorii atractivi reuşesc să împuşte mai mulţi iepuri dintr-o lovitură - aduc profituri mai mari pentru companii, îşi negociază salarii mai mari decât restul managerilor şi impulsionează preţul acţiunilor la bursă atunci când apar în emisiuni TV sau în interviuri de presă.
"Managerii care arată bine par mai competenţi decât ceilalţi şi lasă impresia unor abilităţi de negociere mai puternice", spun autorii cercetării.
Studiul este realizat de doi economişti de la University of Wisconsin şi poartă titlul "Frumuseţea aduce bani: aspectul unui CEO şi valoarea acţiunilor pe piaţă".
Indicatorul de frumuseţe folosit ca reper în studiu este "geometria facială", potrivit site-ului cnbc.com.