„Potrivit raportului ASSMB, din cele 19 spitale, 12 sunt alocate și pentru coronavirus, iar din acestea vom avea 54 de locuri la Terapie Intensivă până la sfârșitul săptămânii. O să mai avem 28 de locuri la Terapie intermediară. În total, locurile pentru coronavirus sunt 712”, a declarat primarul general.
Despre suplimentarea capacității ambulanței de a face testare COVID-19 la domiciliu, Nicușor Dan a explicat că„au venit de la ISU 20 de mașini, și, prin detașare, de la ASSMMB, va fi personal medic și asistent, care să meargă să facă aceste teste”.
„În acest moment, la nivelul Bucureștiului, la ATI sunt 40 de paturi, la sfârșitul săptămânii vor fi 54, iar din ele, ocupate sunt doar 27. În ceea ce privește paturi normale de coronavirus avem 421, nu știu dacă sunt 200-300 ocupate în momentul ăsta și o să avem 700 la sfârșitul săptămânii. Pe paturi în București nu există o presiune în acest moment. Ne dorim cu toții ca această creștere să nu fie explozivă în continuare”, a completat Nicușor Dan.
Edilul-șef al Capitalei a menționat că aceste locuri (diferența până la cele 712 - n.red.) „există, numai că trebuie ca DSP să dea autorizație de funcționare, și, pentru asta, spitalul să depună o schemă cu toate circuitele de funcționare”.
Premierul Florin Cîțu a cerut miercuri o situație foarte clară până joi pe Capitală, în legătură cu paturile ATI: „Mâine, cel mai târziu, să avem o situație pentru București, cu secții ATI COVID, paturi libere și un plan în cazul în care situația în București se înrăutățește”.
Membrii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-au reunit miercuri, de la ora 16.00, într-o şedinţă online pentru a discuta despre creşterea capacităţii de asistenţă medicală pentru pacienţii COVID în secţiile ATI de la unităţile medicale din Capitală.
Ședința CMBSU are loc în ziua în care incidența a depășit deja 3 cazuri la mia de locuitori, astfel că noi restricții vor fi aplicate la nivelul Capitalei, după o decizie a Prefecturii.
Este OFICIAL! Bucureștiul a intrat în scenariul ROȘU, cu o incidență de 3,3 la mie - Ce măsuri obligatorii urmează
În prezent, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivel naţional sunt disponibile 1.163 de paturi de terapie intensivă destinate pacienţilor COVID-19, 1.037 dintre acestea fiind ocupate.
În Bucureşti, potrivit GCS, sunt avizate de către Direcţia de Sănătate Publică 246 de paturi de ATI pentru pacienţii COVID-19.
În același timp, potrivit Planului național de reziliență COVID-19, România are, deocamdată, o capacitate de doar 1.522 de paturi ATI pentu COVID-19, dintre care 308 doar în Capitală.
CÂTE PATURI ATI-COVID EXISTĂ în ROMÂNIA - OFICIAL
Ministerul a publicat Planul național de Reziliență COVID-19 - Documentul poate fi consultat și AICI