În toate culturile lumii, semnificaţia şarpelui este una dintre cele mai complexe, indicând deopotrivă viaţă şi moarte, lumină şi întuneric, sacru şi profan, început şi sfârsit. Frica de şerpi, despre care unii cercetători spun că a fost dezvoltată ca mecanism de apărare, de către strămoşii noştri, încă de când locuiau în peşteri, a plasat acest animal în centrul unor credinţe şi prejudecăţi.
Tradiţia creştină asociază şarpele diavolului. El este cel care îl întruchipează de Antichrist, împingând omenirea în păcat. Cu toate acestea, la români există aşa-numitul şarpe al casei, care păzeşte casa de rău şi pe care nu trebuie să îl omori.
I se mai spune Ştima Casei sau Şarpele Străjer, şi are culoarea albă, deoarece trăieşte în beznă, între pereţii sau zidurile casei. Este păzitorul gospodăriei şi trăieşte sub pragul, sub talpa sau în pereţii casei. Uneori îşi părăseşte locul şi ia parte la jocurile copiilor, care îşi împart şi hrana cu el.
Se mai spune despre el că păzeşte şi nişte obiecte preţioase, îngropate sub case ori în jurul acestora, precum bani, aur, pietre scumpe sau bijuterii. Se zice, în folclorul românesc, că o casă părăsită de şarpele ei este necurată şi atrage duhurile rele. Şarpele casei poartă noroc celor din familia sub locuinţa cărora s-a aciuat. Îi păzeşte pe oamenii care îl rabdă la temelia casei lor de boli, certuri, incendii, cutremure şi alte nenorociri şi de aceea el nu trebuie omorât.
Sursa: Adevărul
