Lansată în mai 2015, funcţia "Instant Articles" permite editorilor de presă să publice articole adaptate platformei Facebook, cu un timp de încărcare redus, fără ca utilizatorul să fie nevoit să se conecteze pe site-ul companiei de presă.
Până în prezent, totalitatea conţinutului publicat prin această metodă era cu acces gratuit, fără restricţii.
Facebook lucrează în prezent cu editorii pentru a le permite să implementeze o limită de articole consultabile gratuit în fiecare lună, a declarat miercuri pentru AFP o sursă din acest proiect.
După ce măsura va fi implementată, editorii vor putea - aşa cum fac deja pe site-urile proprii - să blocheze accesul internauţilor şi să le propună să se aboneze pentru a avea acces gratuit la conţinuturile lor, a explicat aceeaşi sursă.
Deşi negocierile sunt încă în derulare, ele se îndreaptă spre un prag situat la cel puţin 10 articole pentru fiecare editor, scrie Agerpres.ro.
Proiectul prevede ca internauţii care sunt deja abonaţi la o companie media online să aibă acces şi la conţinutul distribuit pe Facebook de acea companie, fără restricţii.
Editorii care doresc, vor putea să păstreze modelul accesului total liber şi gratuit, beneficiind în continuare de funcţia "Instant Articles".
Lansarea proiectului este prevăzută pentru sfârşitul anului, sub forma unui test la care va participa un mic grup de editori. Facebook doreşte să demareze acel test în luna octombrie, potrivit aceleiaşi surse.
Dacă testul va fi concludent, reţeaua de socializare prevede creşterea numărului de editori - parteneri în 2018.
Deocamdată nu este cunoscut modul în care vor fi împărţite veniturile, un punct-cheie al activităţii editoriale de pe internet.