Doar un sezon a stat Bebe Cotimanis în postul de jurat al emisiunii "Românii au talent". Caristamticul actor a fost înlocuit cu Florin Călinescu, pe care telespectatorii îl vor vedea la masa juraţilor începând din anul 2016.
Plecarea lui Cotimanis a dat naştere unor zvonuri privind o posibilă divergenţă cu Mihaela Rădulescu, zvonuri pe care actorul le-a lămurit în cadrul unui interviu acordat pentru adevărul.ro.
„Am avut de ales între mai multe proiecte atât ale Pro TV, cât şi unele strict personale, dar şi profesionale - trei piese de teatru şi colaborări. Anul acesta «Românii au talent» va avea cu siguranţă un Bebe lipsă şi un Florin în plus. Este decizia mea, nimeni nu este profesional de neînlocuit, iar când în locul meu vine Călinescu, un om plin de umor şi cunoştinţe într-ale showbiz-ului, lucrul acesta nu poate fi decât benefic", a spus actorul, pentru sursa citată.
„A fost foarte frumoasă (experienţa de la Românii au talent - n.red.). Nu a fost obositor, însă, a judeca pe cineva nu este chiar cel mai uşor lucru pe lumea asta. Am avut nopţi în care n-am dormit având mustrări de conştiinţă că intervin în destinul unor talente de excepţie, până la urmă", a mai precizat Bebe Cotimanis.