Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați
Greco-catolice
Sf. m. Sozont
Romano-catolice
Sf. Regina, fc. m.
Sfântul Mucenic Sozont este pomenit în calendarul creștin ortodox la 7 septembrie, scrie AGERPRES.
Sfântul Sozont era creștin, din cetatea Pompeiopol. Acesta era păstor și propovăduia Evanghelia la ceilalți păstori, copii și bărbați, care se adunau în jurul lui.
Aflând Sfântul Sozont că în cetate credința creștină scade din pricina sărbătorilor păgâne, a intrat în oraș și în templu, unde se găsea un idol de aur, a luat o mână din această statuie și, sfărâmând-o, a împărțit-o la săraci.
Sfântul Sozont, nevrând ca altcineva să pătimească pentru vina lui, pentru că se dezlănțuiseră pedepse împotriva celor care erau bănuiți că ar putea face așa ceva, a mers singur la guvernatorul Maximian și a recunoscut că el a luat mâna idolului.
"Eu i-am sfărâmat mâna; ba încă era să-l zdrobesc cu totul, ca să nu vă mai închinați lucrului cel făcut de mâini omenești care, deși are ochi, urechi, mâini și picioare, nici nu vede, nici n-aude, nici nu grăiește, nici nu pipăie, nici nu umblă și nici nu poate să-și ajute lui ceva, când l-ar bate cineva sau l-ar preface în bucăți", se spune în Viața Sfântului Sozont, scrisă de Sfântul Simeon Metafrast.
În urma mărturisirii, Sfântul a pătimit chinuri cumplite, în care și-a dat sfârșitul, moaștele sale fiind luate de credincioși și îngropate în taină.