Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei
Sfântul Silvestru s-a născut în Roma şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. A trait in timpul domniei lui Diocletian (284-305) si a imparatului Constantin cel Mare (306-337). In anul 314, dupa moartea papei Miltiade, a fost ales episcop al Romei.
Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi. Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor.
Potrivit Sinaxarului, Sfantul Silvestru este cel care l-a pregatit si botezat pe imparatul Constantin cel Mare. Iata ce-i cere Sfantul Silvestru imparatului, inainte ca acesta sa primeasca botezul: "Se cuvine mai intai sa postesti, ca astfel cu rugaciunea, cu lacrimile si cu marturisirea pacatelor tale sa milostivesti pe Dumnezeu. Sa lepezi porfira si coroana sapte zile si sa te inchini in camarile palatului tau in sac si in cenusa, sa faci pocaita, plangand si cazand la pamant, apoi sa poruncesti sa se inchida templele idolesti, iar jertfele lor sa inceteze si pe crestinii care sunt izgoniti sa-i liberezi, iar celor ce sed in legaturi sa le daruiesti pace; apoi sa fii bun celor ce te roaga, toate cererile cele drepte sa le implinesti si sa dai din averile tale saracilor milostenie multa".
A luptat pentru marturisirea adevarului, descoperindu-le hulitorilor ca Hristos nu a fost un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu, ca El este Dumnezeu adevarat si om adevarat. A trecut la cele vesnice in anul 335.
Sf. Cuv. Serafim de Sarov, făcătorul de minuni
Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759, in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. A ramas orfan de tata la varsta de 3 ani. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a trăit singur în pădure.
Când a împlinit 17 ani, primind binecuvântarea mamei, a plecat să îmbrățișeze viață monahală la Lavra Pecerska de la Kiev. După un timp, îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să își petreacă restul vieții în Mănăstirea Sarovului. Pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mănăstirea Sarovului. După opt ani petrecuți că frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost făcut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah. Curând după această, împlinind 16 ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătrânului sau, egumenul Pahomie,
Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuță din desișul pădurii, aflată pe malul răului Sarovka, la câțiva kilometri de mănăstire. Obișnuia să plece din chilia să seară și, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineață se întorcea la chilie și priveghea pe o altă piatră, toată ziua. Astfel a făcut sfântul vreme de o mie de zile și o mie de nopți. S-a întors în mănăstire în anul 1810, la cererea bătrânilor. Aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferință în urmă căreia întreg trupul se umflă din cauza reținerii apei din corp. Sfântul Serafim le-a spus celor din obștea mănăstirii: „M-am predat pe mine însumi adevăratului Doctor al sufletelor și al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, și Preacuratei Sale Maici. Dăruiți-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfânta Euharistie). Împărtășit în chilia să, Serafim se însănătoși grabnic în urmă apariției Maicii Domnului, înconjurată de Sfântul Petru și Ioan Evanghelistul, care, arătând spre cel ce zăcea în pat a zis: „El este unul dintre ai noștri“, atingând cu sceptrul sau soldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toată apă afară.
Revine în 1825 la chilia să din pădure, unde va primi mii de pelerini din întreagă Rusie. În urma unei revelații, în care i s-a arătat Maica Domnului, însoţită de Sfinţii Petru al Alexandriei şi Clement al Romei, Sfântul Serafim a primit darul de a povăţui suflete ca părinte duhovnicesc (stareţ) şi a început să primească pe credincioşi la chilia sa. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povața. Sfântul întâmpină pe oricine venea la el cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și cuvintele urarii pascale "Hristos a Înviat!". Îi numea pe toți "bucuria mea". În dată de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a trecut la cele veșnice. Canonizarea să a fost săvârșită în anul 1903, la 70 de ani de la trecerea la cele veșnice, scrie crestinortodox.ro.
Tot pe 2 ianuarie se face pomenirea:
-Sfantului mucenic Taghen;
-Sfintilor Teopempt si Teodota;
-Cuviosului Marcu cel surd;
-Sfantului mucenic Vasile din Ancira;
-Sfantului Serghie si sfantului Teopist;
-Cuviosului parintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, facatorul de minuni;
-Mucenicului Zorz.
