Alexandru Mihalache, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor RATB - URAC spune că personalul de conducere din cadrul RATB beneficiază de salarii de bază care pleacă de la 2.800 lei brut şi pot depăşi 12.000 lei, la care se adaugă indemnizaţii de conducere, potrivit b365.ro.
În replică, reprezentanţii RATB spun că salariile directorilor executivi ai Regiei sunt conform actelor normative în vigoare.
Potrivit liderului de sindicat, oamenii sunt nemulţumiţi de salariile foarte mari al şefilor, dar şi de faptul că sunt foarte mulţi şefi.
"Ei şi-au făcut salarii prea mari. Relaţia dintre conducere şi administraţie este făcătură politică. Şi mulţi dintre directorii noi sunt tot puşi politic. Nu au nici competenţă, nici profesionalism, nici nu denotă interes pentru interesele instituţiei, nu se ataşează. Ei au venit ca să ia bani şi să-şi facă salarii tarifare de 12.000 lei, iar muncitorii au un salariu de 1.000 - 1.300 lei. În CCM se stipulează salariul tarifar, de bază. La salariul directorilor, de 12.000 lei, se adaugă nişte sporuri şi nu renunţă la niciun fel de privilegiu. În cazul personalului de conducere (şefi servicii, şefi de birouri, şefi de ateliere, şefi de autobaze etc), salariile tarifare sunt cuprinse între 3.800 lei şi 5.200 lei, la care se adaugă sporurile lunare, şi se ajunge undeva între 5.000 lei şi 8.000 lei brut. Ceilalţi şefi, în afară de cei 8 directori, pe lângă salariul foarte mare, între 5.000 şi 8.000 lei, au şi prime lunare, care sunt introduse în contract sub formă de indemnizaţie de conducere, care este abuzivă şi ilegală. Acum trei ani exista o hotărâre care limita salariul directorului general al Regiei la salariul viceprimarului din Bucureşti, care era undeva la circa 5.700 lei, dar s-a eliminat şi acum salariile tarifare ale directorilor au ajuns la peste 12.000 lei, sumă fundamentată în bugetul RATB pe 2014. La acestea se adaugă indemnizaţia de conducere, despre care nu ştie nimeni cât este, pentru că nu este trecută nici procentual, nici în sumă fixă. E mascată. O dau cum şi când vor ei. Una dintre divergenţele din cadrul negocierilor a fost ca această indemnizaţie de conducere să fie fixată, fie în procent din salariu, fie în sumă fixă, dar nu au acceptat nicio variantă. Au vrut să o lase aşa, în coadă de peşte. Numai ei ştiu unde ajunge această indemnizaţie", mai spune Mihalache.
În replică, reprezentanţii RATB spun că directorii instituţiei au contracte de mandat, iar "salariile directorilor executivi au fost stabilite de Consiliul de Administraţie al RATB, conform prevederilor articolului 21 din Ordonanţa de Guvern nr.109/ 2011". Reprezentanţii Regiei au mai precizat că remuneraţiile directorilor executivi ai RATB nu includ sporuri de vechime sau de conducere.
Şefii de servicii beneficiază şi de sporuri de conducere şi sporuri de vechime, care se adaugă la salariul de bază, fapt confirmat şi de oficialii Regiei. Mai multe aici.