”Ca urmare a informaţiilor apărute în presă, referitoare la încălcarea normelor privind deontologia profesională de către un cadru didactic de la Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a realizat o activitate de control care a constatat următoarele aspecte:
• Domnul profesor care face obiectul sesizării este un cadru didactic apreciat de către elevi, părinţi şi conducerea unităţii de învăţământ pentru rezultatele deosebite obţinute de elevi la examenul naţional de bacalaureat, olimpiadele şi concursurile internaţionale.
• Din declaraţiile elevilor rezultă că incidentul petrecut la clasă a fost o glumă a profesorului, înţeleasă ca atare de elevi, care nu s-au simţit umiliţi. Părinţii elevului participant la incident nu au depus o reclamaţie referitoare la acest incident.
• Domnul profesor nu a respectat graficul susţinerii lucrărilor semestriale, grafic aprobat de conducerea unităţii de învăţământ.
Echipa de control a întocmit un raport care a fost trimis conducerii unităţii de învăţământ în vederea analizării sub toate aspectele, privind deontologia profesională a cadrului didactic pentru a lua măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Cu toate acestea, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti și conducerea liceului vor monitoriza activitatea profesorului privind modul de comunicare în relaţiile cu elevii, pentru a fi evitate aspectele care pot genera interpretări şi reacţii imprevizibile ale acestora.