Durata contractului, care va fi semnat după expirarea perioadei legale de depunere a contestaţiilor, este de 48 de luni din care 12 luni proiectare şi 36 luni execuţie, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de 120 luni.
Asocierea va trebui să proiecteze şi să construiască, potrivit contractulu, podul suspendat, care reprezintă principala structură a proiectului, două viaducte de câte 110 metri lungime, un drum principal cu o lungime de 19,095 km şi un drum de legătură cu DN22 (Smârdan-Măcin), în lungime de 4,328 km.
Proiectul este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014-2020, Axa Prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient”.
După ce va fi construit, Podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală (1.120 de metri).
Podul suspendat va avea o lungime totală de 1.974,3 metri, o deschidere centrală de 1.120 de metri şi două deschideri laterale de 489,65 şi, respectiv 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 m de la nivelul de inundaţii maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigaţie pe Dunăre.
Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legătură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.
Lăţimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,7 metri. Calea pe pod va avea 22 de metri şi va fi alcătuită din 4 benzi de circulaţie de câte 3,5 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având lăţimi de câte 2,8 m fiecare.
Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).
Drumul principal Brăila-Jijila va avea o lungime de 19,095 km şi va fi prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană şi zona de parapete, până la km 7+940.
Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin, cu o lungime de 4,328 km, va fi prevăzut cu o bandă de circulaţie pe sens. Acest drum urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila-Jijila) şi se va intersecta cu DN22 (Smârdan-Măcin), a mai anunţat CNAIR.