Accidentul lui Elvis Romeo Lingurar a avut loc în aprilie 2013, când a căzut de la 4 metri înălţime şi s-a izbit cu capul de beton, potrivit Yahoo News.
Tânărul lucra la demolarea unei şcoli din Cluj-Napoca. Găsit inconştient de personalul ambulanţei, tânărul s-a aflat în comă câteva zile. Apoi, şi-a revenit, însă a rămas fără o parte din craniu, care fusese zdrobită după căzătură.
Timp de 11 ani a stat mai mult în pat, deoarece ameţea la orice mişcare bruscă şi obosea extrem de repede. Potrivit dejeanul.ro, bărbatul a început chiar să cerşească, pentru a obţine bani pentru el şi familia sa (Elvis are şapte fraţi).
La scurt timp după ce povestea sa a fost publicată în presa locală, mari publicaţii din Europa au preluat articolul, iar câţiva cititori s-au oferit să doneze bani pentru operaţia de reconstrucţie.
Cei 1.000 de euro strânşi au fost suficienţi pentru ca Elvis să fie operat la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, unde medicii i-au înlocuit bucata lipsă din craniu cu o proteză metalică. Mai multe...