„Pentru Zonga, în ultimul timp, e din ce în ce mai bine. Am început și noi să învățăm ce e în piață, după trei ani de când ne-a venit idee, la început pornind mega optimist. Totuși, dacă nu porneam așa, nu porneam deloc“, îmi spune Sergiu Biriș, director și fondator Zonga. Pe fundal se aude muzică din televizorul său Smart pe care are instalată aplicația Zonga. O mai are și pe telefon, iar serviciul poate fi accesat și pe web.
Muzica prin streaming nu mai este a ta, nu mai este „prinsă“ de CD și nici n-o cumperi „la bucată“ prin iTunes sau alte servicii. Este într-un loc, nu te interesează unde, pe niște servere, iar tu vrei doar să ai acces. Plătești pentru acest acces, de oriunde și oricând, iar confortul este ceea ce câștigi. Sergiu Biriș nu inventează apa caldă, proiecte ca Zonga sunt de câțiva ani în afară, dar acesta are câteva atuuri, cum ar fi că știe gusturile publicului est-european.
Află totul despre acest serviciu de la Playtech