A plouat câteva ore în Vrancea, dar şuvoaiele au acoperit străzi, curţi şi grădini. Cu apa intrată în case, fiecare încearcă să salveze ce se mai poate salva.
Sute de grădini sunt acoperite nu doar de apă, ci şi de mâl. Culturile agricole la care oamenii au muncit luni de zile nu mai pot fi scoase la lumina. Namolul ajuns aici din albia râului va sta poate aici luni de zile.
Fântânile sunt şi ele pline de noroi, apa nu poate fi consumată, iar rezervele din magazine sunt pe terminate.
"Îi sfatuiesc clar sa nu o consume. Trebuie fierbere macar 5 minute. Clocotita si apoi consumata rece", a spus medicul specialist epidemiolog Geanina Lazăr.
Cei din zonă sunt sfătuiţi să se vaccineze antitetanos, altfel riscă să se îmbolnăvească. Medicii de la direcţia de sănătate publică îi avertizează pe localnici că o astfel de boală duce la paralizie şi chiar la deces. Ei au trecut la vaccinarea gratuită a oamenilor.
Şi coşmarul inundaţiilor nu se opreşte aici. Hidrologii au emis două avertizări cod galben şi cod portocaliu de inundaţii pentru următoarele nouă zile, pe Dunăre.
Potrivit estimărilor, Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, debitul Dunării ar putea atinge valoarea maximă estimată la 11.000 de metri cubi pe secundă.