Regina frumuseții din Texas, Irene Garza, o tânără de 25 de ani desemnată Miss All South Texas Sweetheart, a fost văzută în viață pentru ultima oară înainte de Paștele din anul 1960. A fost la biserică să se confeseze, iar după 5 zile corpul sau a fost găsit într-un canal.
Frumoasa texană era extrem de credincioasă. Într-o scrisoare din 1960 ea scria că merge la biserică în fiecare zi și că nu îi vine să creadă câtă putere și curaj primește din slujbele religioase, scrie The Independent.
John Feit, preotul catolic la care a fost să se spovedească, avea pe atunci 27 de ani și, deși a fost suspectul principal, a negat orice acuzație și a fost lăsat în libertate, fiind protejat în diverse forme de biserică.
Cazul tinerei a șocat pe atunci un oraș întreg. Ea a fost violată în timp ce era în comă, apoi a murit sufocată, scrie CNN. Pe atunci, era inacceptabil că un preot să comită o asemenea faptă-imaginea bisericii era impecabilă, motiv pentru care preotul a fost lăsat liber.
Au trecut 57 de ani până să se facă dreptate. John Feit a fost condamnat abia acum pentru uciderea tinerei, după ce anchetatorii l-au arestat anul trecut și au reușit să îi demonstreze vinovăția.