UPDATE 00.00 - Ministerul rus de Externe l-a convocat marți pe ambasadorul moldovean la Moscova pentru a protesta față de „persecuția” presei ruse în această țară, în urma expulzării în septembrie a directorului local al agenției de presă Sputnik, potrivit AFP.
UPDATE 23.00 - Parlamentarii Uniunii Europene au aprobat un buget pe patru ani care va oferi până la 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, pentru a face față crizei provocate de războiul din Rusia, a anunțat marți Parlamentul European într-un comunicat.
UPDATE 22.00 - Joe Biden a discutat cu principalii aliați ai SUA despre sprijinul pentru Ucraina. A participat și Iohannis
Președintele american a discutat telefonic, marți, cu mai mulți aliați importanți ai SUA, în condițiile în care viitorul finanțării americane pentru Ucraina rămâne incert, relatează CNN. „Președintele Biden a convocat o discuție în această dimineață cu aliații și partenerii, pentru a coordona sprijinul nostru continuu pentru Ucraina”, a precizat Casa Albă într-un comunicat.
UPDATE 21.00 - Încercările Kievului de a sparge apărarea rusă pe linia frontului din estul și sudul țării au „eșuat”, susține Moscova, conform The Guardian, care citează AFP.
„Încercările inamicului de a sparge apărarea noastră în zonele Verbovoye și Rabotino de pe frontul Zaporojie au eșuat”, le-a spus ministrul Apărării, Serghei Șoigu, unor înalți oficiali militari rusi, potrivit AFP.
UPDATE 18:20 - Încercările Kievului de a sparge apărarea rusă pe linia frontului din estul și sudul țării au „eșuat”, susține Moscova, conform The Guardian, care citează AFP.
„Încercările inamicului de a sparge apărarea noastră în zonele Verbovoye și Rabotino de pe frontul Zaporojie au eșuat”, le-a spus ministrul Apărării, Serghei Șoigu, unor înalți oficiali militari rusi, potrivit AFP.
UPDATE 16:45 - Consiliul local al Kievului va cere săptămâna aceasta guvernului să ramburseze datoria statului față de capitală pentru a compensa diferența de tarife pentru furnizarea de căldură și apă, în caz contrar existând pericolul întreruperii sezonului de încălzire, a declarat primarul Vitalii Klitschko.
„Consiliul orășenesc Kiev va face joi un apel la guvern cu privire la rambursarea datoriilor statului către capitală (precum și către toate comunitățile) pentru compensarea diferenței de tarife pentru alimentarea cu apă și căldură. În caz contrar, sezonul de încălzire poate fi în pericol de perturbare. Situația este de fapt foarte gravă”, a spus primarul Kievului.
UPDATE 16:20 - SUA îndeamnă în mod tot mai presant Ucraina să facă mai mult pentru a combate corupția guvernamentală, trimițând mai multe note către Kiev în ultimele săptămâni, în care se indică faptul că anumite tipuri de ajutor economic american vor fi legate de progresele în reformarea instituțiilor sale, au declarat mai mulți oficiali americani pentru CNN.
UPDATE 15:15 - Estimarea ucraineană a pierderilor rusești din ultima zi: 360 de soldați, 15 tancuri, 8 alte blindate de luptă, 40 de piese de artilerie, 5 echipamente speciale și 23 de diferite vehicule.
UPDATE 14:30 - Serghei Șoigu: Nu mai avem nevoie de o mobilizare. Anul acesta, 335.000 de bărbați s-au înrolat în armată sau în „formațiuni de voluntari”
UPDATE 13:54 - "Fantoma din Bahmut". Cine este lunetistul ucrainean care a ucis singur 113 soldați din trupele lui Putin - FOTO
Un soldat ucrainean de elită, cunoscut sub numele de "Fantoma din Bahmut", spunet că a ucis singur 113 soldați ruși din trupele lui Putin în ultimele nouă luni.
Meet the enigmatic \"Ghost of Bakhmut,\" a Ukrainian sniper claiming 113 Russian kills. He reveals the tactics of his elite squad, executing deadly shots from distances up to 1.5 miles, ranking among the most remarkable sniper feats in history. 🎯💥 #GhostOfBakhmut #UkrainianSniper pic.twitter.com/YkYZCylKhY
— Iris (@Iris_i_Life) October 2, 2023
UPDATE 13.00 - Forţele aeriene ucrainene au doborât 29 de drone de fabricaţie iraniană şi o rachetă lansate de către Rusia într-un nou val de atacuri nocturne, relatează AFP.
Apărarea aeriană ucraineană ”a distruse 30 de ţinte” - 29 de drone de tip Shahed 131/136 de fabricaţie iraniană şi o rachetă de croazieră de tip Iskander-4, precizează într-o postare pe Telegram Forţele Aeriene.
Rusia a lansat, în total, 31 de drone şi o rachetă, din Crimeea, o peninsulă ucraineană la Marea neagră anexată de Moscova în 2014, precizează ele.
UPDATE 12:05 - Acord privind tranzitul cerealelor ucrainene, încheiat de Polonia, Ucraina şi Lituania -Lituaniana îşi asumă responsabilitatea unor controale, pe teritoriul lituanian
Varşovia şi Kievul anunţă marţi o decizie care implică Lituania şi care permite o accelerare a tranzitului cerealelor ucrainene către alte ţări - un prim acord între cele două ţări după anunţarea la jumătatea lui septembrie impunerii unui embargo polonez importurilor din Ucraina, relatează AFP.
UPDATE 8:10 - Banca centrală a Ucrainei va introduce un curs de schimb mai flexibil, de marţi, prima oară de la declanşarea războiului de către Rusia
Banca centrală a Ucrainei a declarat că va introduce un curs de schimb mai flexibil, începând de marţi, relaxând cursul oficial pentru prima oară de la începutul războiului cu Rusia, într-o mişcare de a stimula economia, transmite Reuters.
UPDATE 7:20 - Italia lucrează la cel de-al optulea pachet de arme care vor fi trimise Ucrainei
Viceprim-ministrul și ministrul de externe Antonio Tajani s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja Consiliului UE de Externe de la Kiev. Din câte reiese, întâlnirea cu Tajani este una dintre puținele pe care liderul ucrainean le-a avut, pe lângă cea cu Borrell „într-un spirit de mare și deosebită prietenie reciprocă între guverne”, potrivit presei italiene, citată de Rador Radio România.
UPDATE 6:14 - Fiul de 25 de ani al lui Evgheni Prigojin va moşteni averea sa şi controlul asupra companiei Wagner, potrivit unor surse neoficiale
Canale Telegram neoficiale din Rusia spun că, potrivit termenilor testamentului lui Evgheni Prigojin, bunurile sale şi controlul imperiului său de afaceri au fost lăsate moştenire fiului său de 25 de ani, Pavel, relatează luni CNN, citat de News.ro.