Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi omul de afaceri care i-ar fi dat mită 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă" vor fi cercetaţi în libertate, sub control judiciar, a decis, miercuri seară, ICCJ.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu este definitivă, ea putând fi contestată la aceeaşi instanţă.
De altfel, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat, pentru MEDIAFAX, că vor contesta decizia de miercuri seară.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" -, pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.
DNA a informat, marţi, că Radu Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Avraham Morgenstern, pentru dare de mită.
Cei doi au fost reţinuţi marţi seară, după audieri la sediul central al DNA.
Surse judiciare au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că fratele primarului Constanţei, senatorul PSD Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă".
Potrivit aceloraşi surse, senatorul ar fi avut cunoştinţă de activitatea infracţională a fratelui său şi i-a oferit acestuia ajutorul.
Omul de afaceri Elan Schwartzenberg este cel care l-ar fi pus în legătură pe Avraham Morgenstern cu "persoane capabile" să-i asigure câştigarea licitaţiei pentru "Henri Coandă" şi, totodată, cel care ar fi preluat bani de la firmele acestuia şi le-a pus în conturi ale fraţilor Mazăre şi ale altora, mai susţin sursele citate.