"Reiterăm că Ministerul Afacerilor Externe este, în continuare, în contact cu autorităţile elene şi depune demersuri atât la nivel diplomatic cât şi consular pentru soluţionarea în cel mai scurt timp a situaţiei şi evacuarea tuturor cetăţenilor români aflaţi în zona portului de pe insula Samothrakis. Consulul General al României la Salonic se află deja în Portul Alexandroupolis încă de la ora 15.30 (ora locală) pentru a acorda asistenţă consulară, în caz de necesitate. Diplomatul român va rămâne în zonă până la finalizarea demersurilor de evacuare a tuturor cetăţenilor români aflaţi în zona portului", arată un comunicat de presă trimis de MAE miercuri seară.
Conform informaţiilor de ultimă oră comunicate de către reprezentanţii Consulatului General al României la Salonic, programul de funcţionare al navelor de transport pasageri şi autovehicule, este:
- Nava ZEPHIROS, pentru pasageri cu plecare la ora 20:30 şi ora 01:00 (ora locală)
- Nava ANAX, pentru autoturisme cu plecare la ora 21:00 (ora locală)
- Nava ANDRUS JET, pentru pasageri şi autoturisme cu plecare în jurul orei 22:00 (ora locală)
Feribotul "SAOS II" care făcea legătura între insula Samothraki şi oraşul Alexandroupolis din Grecia continentală s-a defectat săptămâna trecută, iar nava trimisă să suplinească lipsa feribotului s-a stricat şi ea.
Autorităţile au permis unor turişti să doarmă în clădiri ale administraţiei locale, iar unii turişti şi-au instalat corturi în apropierea portului.
Cetăţenii români că pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 şi +30 210 6744544, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii: +30 6978996222.