Două forțe principale sunt responsabile de acest lucru. Companiile, speriate de penuria pandemică, de creșteri ale prețurilor și de întreruperile aprovizionării, își reduc dependența de o singură fabrică sau țară. Între timp, guvernele, în special din SUA și Europa, doresc să-și asigure accesul la materiale cheie, cum ar fi semiconductori și minerale rare, în cazul în care comerțul global se împarte în blocuri geopolitice.
Transformarea, pe care unii o numesc „reglobalizare”, va continua ani de zile, iar datele comerciale abia încep să sugereze amploarea schimbărilor și cine va câștiga și cine va pierde. Bloomberg oferă indicatori de urmărit pentru a înțelege implicațiile noii ere a economiei geostrategice.
În ciuda discuțiilor despre declinul globalizării, integrarea economică prin comerțul transfrontalier a demonstrat o rezistență remarcabilă în vremuri de război, foamete și pandemie. În ultimii trei ani, ponderea comerțului mondial în producția mondială a scăzut oarecum, dar este încă în general în conformitate cu tendințele istorice. De fapt, conform unei analize recente a ING Groep NV, nu a existat nicio schimbare semnificativă în traiectoria către o mai mare deschidere comercială din 2006 cel puțin.
Creșterea tensiunilor geopolitice dintre Washington și Beijing a alimentat speculațiile cu privire la o divizare sectorială între cele mai mari economii ale lumii. În timp ce valoarea importurilor de bunuri și servicii chinezești din SUA a atins un maxim istoric în 2022, există semne că tarifele americane modifică fluxurile comerciale bilaterale. Potrivit unei analize a lui Chad Baun, un membru al Institutului Peterson pentru Economie Internațională, importurile de mărfuri americane din China care fac obiectul unor tarife au scăzut cu aproximativ 14% anul trecut față de nivelurile din 2017, care a precedat războiul comercial, potrivit Ziare.com
