Exemplul îl iau de la o colegă care şi-a luat deja bilet de avion şi pleacă pentru trei luni şi un salariu de aproape șase ori mai mare decât cel pe care îl are în România, potrivit Digi24.ro.
Ioana Popa este angajată ca asistent social la primăria din comuna Drânceni. Tânăra de 26 de ani, care a absolvit facultatea de Hidrotehnică, are un salariu de 950 de lei. Este principalul motiv pentru care a decis să plece în Spania, în aprilie, acolo unde are o promisiune că va lucra pentru trei luni pe o plantaţie agricolă. Salariul este de 1.200 de euro.
Cel puţin alţi şase colegi ai săi, dar şi primarul, se gândesc să-i urmeze exemplul.
„Am bugetari cu salarii de 620 de lei, cu 700, până într-o mie. Sunt solidar cu ei. Ne luăm trei luni de zile concediu fără plată, că ne permite legea, am studiat bine legea", spune Gelu Pecheanu, primarul comunei Drânceni, județul Vaslui.