Hariri a făcut anunțul după ce o mulțime loială milițiilor șiite Hezbollah și Amal au atacat și distrus o tabără a protestatarilor antiguvernamentali din Beirut, potrivit The Times of Israel. Au fost cele mai serioase lupte de stradă din Beirut din 2008 când membri ai Hezbollah au preluat controlul capitalei într-o izbucnire de scurtă durată a unui conflict cu aliații lui Hariri.
Premierul a declarat că îi va trimite demisia preşedintelui Libanului, Michel Aoun, marţi seară. Președintele Michel Aoun, un aliat politic al Hezbollah, poate să accepte demisia lui Hariri și să înceapă consultările pentru formarea unui nou guvern sau îi poate cere să-și reconsidere decizia. Guvernul de coaliție al lui Hariri a fost instalat în ianuarie după nouă luni de negocieri.
„Am ajuns într-un impas”, a spus Saad Hariri, potrivit The Times of Israel.
”De 13 zile poporul libanez a așteptat o decizie pentru o soluție politică care să oprească deteriorarea economiei. Am încercat, în această perioadă, să găsesc o soluție prin care vocea poporului să se facă auzită. A sosit timpul unui șoc major prin care să înfruntăm criza. Către toți partenerii din viața politică, responsabilitatea noastră este astăzi să protejăm Libanul și să reînvigorăm economia”, a spus Hariri în declarația prin care și-a anunțat demisia, potrivit BBC.
Protestele au izbucnit în urmă cu două săptămâni, după anunţul surpriză privind impunerea unei noi taxe asupra apelurilor efectuate prin aplicaţii de mesagerie pe internet de tipul WhatsApp.
Taxa pe WhatsApp a declanșat un protest masiv în această țară
Guvernul a anunțat pe 17 octombrie o taxă zilnică de 0,20 dolari (£ 0,15 euro) la apelurile vocale efectuate prin WhatsApp și alte aplicații. Măsura a fost anulată rapid, dar mişcarea de contestare publică a continuat să crească, mobilizarea atingând sute de mii de manifestanţi au ieşit în stradă în întreaga ţară.
Potrivit analistilor, decizia luată de liderul sunnit din Liban de a demisiona ar putea complica formarea unui nou guvern care să depășească cea mai gravă criză economică din Liban de la războiul civil din 1975-1990, mai scrie The Times of Israel.
Demisia lui Hariri, care a fost sprijinit până acum de către Occident și de aliații sunniți din țările din Golful Arabiei ar împinge Libanul într-o evoluție greu de prevăzut. Libanul ar putea să ajungă sub o influență mai puternică a organizației Hezbollah, care va face și mai dificilă atragerea de investiții străine, atât de necesare țării.