"Anii care au trecut fără viață personală (...) știu ce înseamnă asta...Însă, îmi doresc (să candidez). Asta este înclinația mea personală", le-a spus el autorilor cărții "Conversații private cu președintele", jurnaliștii Antonin Andre și Karim Rissouli
"Nu voi alege să candidez dacă, în mod evident, asta nu se va traduce prin posibilitatea unei victorii", a spus președintele francez.
"După 60 de ani, anii contează în mod diferit. Știu de asemenea greutatea acestei sarcini. Este adevărat că ar putea fi de asemenea un fel de eliberare să nu mai fiu acolo ...", a spus el, adăugând "dacă pierd, mă retrag din politică".
Sondajele rămân foarte nefavorabile președintelui Francois Hollande, criticat chiar și de alegătorii de stânga. Politica șefului statului este dezaprobată de opt din zece francezi, potrivit unui sondaj realizat la sfârșitul lunii iulie.
Potrivit unui alt sondaj, 73% dintre respondenți au afirmat că nu doresc "în nici un caz" ca Hollande să fie reales în 2017, potrivit Agerpres.