A patra săptămână a Postului Mare, săptămână de cumpănă al cărei mijloc – ”Miezul Păresimilor” – personificare a timpului, imaginată drept ”om mare, făcător de rele”, aduce interdicția de a lucra după asfințitul soarelui, de a vărui pereții caselor și îi pedepsește năprasnic pe cei care nu postesc.
În zorii acestei zile, se face numărătoarea magică a ouălor, pentru a atrage sporul; nu se numără în mod obișnuit, ci ”o mie de ouă, două mii de ouă, trei mii…”, apoi se aleg cele care urmează a fi vopsite de Paști.
Număratul ouălor avea și valențe oraculare, întrucât, dacă numărul era impar, se credea că va muri cineva din familie.
Pentru belșug, se amesteca un ou cu gunoiul din grajd, iar, dacă tânjeau după frumusețe, tinerele fete mergeau la râu și așteptau să se tragă primul clopot la biserică. Atunci se spălau cu apă curgătoare, ca să aibă pielea albă și netedă ca oul. Toate acestea stau sub semnul ”Săptămânii Număratului”, cea de-a patra săptămână a Postului Mare.
”În miezu’ Păresii, trebuie să pui pe nouă pari fărină și să dai un ou la un copil mic care nu știe mulțămi”. Dând acestea, se zicea că nu se arată ”Cele Frumușele”. ”Dacă dai, mai poți lucra în casă câte ceva și din ce este oprit. Dacă nu le dai, vara se fac val-vârtej și pânza pe care o faci în ziua aceea toată, toată ți-o duce, de nu o mai afli în veci!.