Potrivit raportului de control dat publicităţii, acţiunea de control de la Romaero a vizat perioada 1 ianuarie 2016 - 7 mai 2019 şi s-a verificat modul de respectare a prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea societăţii, modul de constituire şi realizare a veniturilor, precum şi modul de angajare şi efectuare a cheltuielilor. De asemenea, s-a verificat respectarea prevederilor legale din domeniul resurselor umane şi salarizare, a celor cu privire la încheierea şi derularea contractelor, precum şi modul de administrare a patrimoniului societăţii.
Una dintre principalele constatări ale actului de control a evidenţiat faptul că, până în luna septembrie 2019, nu a fost finalizată procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie (CA), reprezentanţii Ministerului Economiei încălcând unele dispoziţii din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea OUG 109/2011, Romaero avea obligativitatea respectării dispoziţiilor privind guvernanţa corporativă, aceasta fiind o întreprindere publică aflată sub autoritatea Ministerului Economiei (acţionar majoritar), care deţine calitatea de autoritate publică tutelară. Având în vedere acest aspect, au fost identificate o serie de probleme. Potrivit informaţiilor postate pe website-ul Romaero, până în luna septembrie 2019, nu a fost finalizată procedura de selecţie a membrilor CA, reprezentanţii Ministerului Economiei încălcând dispoziţiile art. 64 alin. (3) din OOUG 109/2011, respectiv încadrarea în termenul de finalizare a procedurii de 150 zile de la declanşarea acesteia (aprobată la data de 04.09.2017).
Numirea unor membri ai CA Romaero pe o perioadă de 4 ani, delegarea conducerii societăţii directorului general adjunct pe o perioadă de cel mult doi ani şi numirea, respectiv prelungirea mandatului directorului general al societăţii pe o perioadă mai mare de 4 luni s-au realizat cu nerespectarea prevederile OUG nr. 109/2011, cu modificările ulterioare.
De asemenea, în perioada 4 iunie 2016 - 18 februarie 2019, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Romaero nu a aprobat şi încheiat contracte de mandat cu administratorii numiţi în CA, fiind încălcate dispoziţiile legale incidente.
În plus, până la data de 18 februarie 2019, CA al Romaero nu a stabilit criterii şi/sau indicatori de performanţă pentru directorul general aşa cum s-a prevăzut în contractul de mandat, astfel încât activitatea acestuia să poată fi evaluată în funcţie de îndeplinirea acestora, iar directorul general nu a întocmit şi prezentat CA rapoarte trimestriale privind execuţia mandatului său, în conformitate cu dispoziţiile art. 54 din OUG nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile contractului de mandat.
La data prelungirii mandatului de director general, relevă actul de control, acesta nu îndeplinea cerinţa de vechime în muncă de 5 ani în domeniul specific activităţii Romaero, fiind încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.
Citiți continuarea pe agerpres.ro