Dumitru Puzdrea, în vârstă de 81 de ani, a fost descoperit fără viață în curtea casei. Avea fața plină de sânge și multiple lovituri la membre, semn că a căzut de la înălțime. Așa a și fost, confirmă surse apropiate anchetei pentru Realitatea PLUS. Fostul parlamentar s-ar fi aruncat de la etajul vilei.
Soția bărbatului de 81 de ani a fost cea care a făcut descoperirea macabră, la primele ore ale dimineții. Imediat, a sunat la 112 și a cerut ajutorul. Medicii care au ajuns aici nu au mai putut decât să constate decesul fostului parlamentar. Polițiștii au inceput cercetările.
Oamenii legii merg pe mai multe pistele și iau în calcul toate variantele, dar principala ipoteză rămâne sinuciderea.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.
Între timp, polițiștii au deschis și un dosar penal pentru moarte suspectă, deși pe trupul fostului parlamentar nu ar fi fost găsite urme de violență.
Nimeni nu poate explica ce s-a întâmplat și dacă fostul politician ar fi avut motive să recurgă la un astfel de gest. Cert este că în ultimii ani s-a implicat în afaceri bănoase și a tras mai multe tunuri imobiliare.
Recent, s-a redeschis și mega-dosarul în care Traian Băsescu este acuzat că I-a retrocedat lui Puzdrea un teren imens de peste 40 de mii de metri pătrați, spun sursele Realitatea PLUS. Pe terenul care a valorat 100.000 de euro, fostul parlamentar și-a ridicat complexul comercial „Flora”. Ansamblu este poziționat lângă Piaţa Presei Libere, din Capitală.
Dumitru Puzdrea și-a băgat în afaceri și familia. Terenul în cauză ar fi fost trecut chiar pe numele Andreei Marinescu, fiica sa care a preluat o parte din afacerile tatălui. Recent, ea a bătut palma cu gigantul „One United” pentru terenul pe care este construit complexul Flora. 60 milioane euro ar fi încasat dintr-un foc.
Dumitru Puzdrea a avut și o lungă carieră în politică. A fost deputat de Neamț din partea PRM și apoi, între 2000 și 2008, a fost deputat PNL.
Băsescu dezminte acuzațiile privind legăturile sale de afaceri cu Dumitru Puzdrea și spune că nu a restituit niciun teren direct către acesta
Fostul președinte Traian Băsescu se apără și spune că nu a avut absolut nicio relație de prietenie cu Dumitru Puzdrea și că terenurile de pe moșia Băneasa-Dămăroaia nu au fost retrocedate către Puzdrea sau moștenitorii acestuia.
„Terenul pe care a construit domnul Puzdrea nu are nicio legătură cu vreo retorcedare semnată de primarul Traian Băsescu. S-a retrocedat suprafața de 26.485 de metri pătrați către familia posesorului. Posesorul a fost profesorul de drept Constantin Stoicescu, care deținea moșia Băneasa-Dămăroaia. Acest teren face parte din lotul 35 din moșia Dămăroaia, iar eu am semnat restituirea către familie, conform regulamentului. Testamentul profesorului Constantin Stoicescu a lăsat parte din moșie Facultății de Drept, iar cealaltă parte urmașilor săi. Cei pentru care am semnat restituirea au fost Isăilă Mihai și Stoicesco Veleni Vol, care erau urmași prin testament. A mai revendicat domana Popa Ecaterina, dar nu existau probe care să ateste că dânsa era inclusă în retrocedarea de 24.000 de metri pătrați. De asemenea, Facultatea de Drept, nu avea vocație să dea terenul primit prin testament, pentru că așa era legea. Ulterior, după ce am plecat eu de la primărie, legea s-a modificat. Deci, acest terenu nu a fost vreodată restituit către o firmă a domnului Puzdrea. Eu nu îl acuz pe acest domn Năsatse, care recalmă de vreo 20 de ani această restituire. Eu nu am avut nicio treabă cu Puzdrea, nu a avut loco nicio restiuire către el sau urmașii săi. Pe sub acest teren trece Magistrala 2, care alimentează Bucureștiul cu apă. Pentru acest apeduct, la restituire, conform legii, am stabilit o servitute de 832 de metri pătrați. Adică posesorul, ApaNova, are drept de exploatare a acestui perimetru cât timp există acolo apeductul lor. După ce mi-am terminat mandatul, am avut vreo 50 de precese, toate câștigate, de la cei care, pe Legea 10 au pierdut. Adică, chiriași, utilizatori de terenuri. Eu, pe Legea 10 mi-am făcut treaba. Am restituit peste tot pe unde au existat documente legale. Cine că primarul e de capul lui la o restituire, e cel puțin copil. Eu am făcut restituirea în baza unui referat al Comisiei pentru Legea 10, din 10 februarie 2003, în care erau analizate absolut toate actele. Deși a fost parlamentar, nu am avut nicio relație cu Dumitru Puzdrea”, a declarat Traian Băsescu în emisiunea „100%” cu Laurențiu Botin.