Peste 80% dintre dosarele de pensie au fost evaluate și digitalizate.
„A fost o întâlnire crucială, e drept că în ultima perioadă întâlnirile acestea sunt mult mai frecvente și mult mai aplicate, sunt pe discuții strict tehnice. Suntem în grafic astfel încât, știți foarte bine că banca mondială este consultantîn tot ce înseamnă legislația din sistemul public de pensii.
Banca Mondială trebuie să livreze un raport către Ministerul Muncii după aceste discuții. Este foarte important ca în noua lege să se găsească cât mai mult principiul contributivității. Asta este cel mai important lucru și încercăm pe cât posibil să găsim mijloace și metode ca acest principiu să fie și mai impregnat în noua lege. Această noua lege a pensiilor vizează recalcularea în primul rând a tuturor dosarelor aflate în plată. Mecanismul de creștere este cu totul altceva și banca mondială ne spune să fie un mecanism transparent și să se evite pe cât posibil creșteri ad hoc.
Avem 3,8 de milioane de dosare deja evaluate și digitalizate, un procent de 83%. Este foarte important procesul de evaluare pentru ca el sta la baza recalculării pensiilor în momentul când avem această lege adoptată”, a spus Daniel Baciu - președintele Casei de Pensii.