Percheziții la Spitalul "Marius Nasta": MITĂ pentru operații. Zeci de medici, duși la audieri. Geaca unui pacient, cerută șpagă de un doctor

Percheziții la Spitalul "Marius Nasta": MITĂ pentru operații
Percheziții la Spitalul "Marius Nasta": MITĂ pentru operații

Sistemul medical este zguduit de un nou scandal de corupție! La două zile după perchezițiile de amploare de la Administrația Spitalelor, ofițerii anti corupție și procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au descins la unul dintre cele mai mari spitale din Capitală: Institutul Marius Nasta. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, mai multe cadre medicale, printre care chirurgi, anesteziști, rezidenți și un medic specialist, ar fi primit bani de la pacienți pentru intervenții chirurgicale. Anchetatorii au verificat cabinetele din unitatea medicală și au ridicat documente. Suspecții vor fi duși la audieri. În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 50.000 de euro în casa unui medic.