Peste 20 de tablouri vor fi prezentate în expoziţia intitulată "The Art of Leadership: A President's Personal Diplomacy", care va fi găzduită, începând cu luna aprilie, de Biblioteca prezidenţială a lui George W. Bush din Dallas.
Tematica expoziţiei o reprezintă "relaţiile pe care preşedintele George W. Bush le-a construit cu liderii mondiali pentru a modela politica internaţională şi pentru a promova interesele americane în străinătate. Portretele vor fi însoţite de obiecte, fotografii şi reflecţii personale pentru a ilustra relaţiile create pe scena internaţională", se arată într-un comunicat al Bibliotecii prezidenţiale.
Republicanul George W. Bush, în vârstă de 67 de ani, preşedinte al Statelor Unite între 2001 - 2009, ale cărui mandate au fost marcate de atentatele de la 11 septembrie şi de războaiele din Irak şi Afganistan, a avut o prezenţă discretă în viaţa publică după ce a părăsit Casa Albă.
Al 43-lea preşedinte american a explicat faptul că preferă să ducă o viaţă liniştită în Dallas, alături de soţia lui, Laura, şi a recunoscut că se va dedica pe viitor noului său hobby, pictura.
Într-un interviu acordat postului de televiziune NBC în noiembrie 2013, fostul preşedinte a afirmat că este "pictor". "Aţi putea spune că nu sunt pictor, dar cred că sunt pictor", a precizat George W. Bush, adăugând că "nu regretă lumina reflectoarelor".
"Există un Rembrandt care se ascunde în acest corp, sarcina dumneavoastră este să îl găsiţi", i-ar fi spus Bush profesorului său de pictură, când s-a întâlnit prima oară cu acesta.
Între timp, la televiziune şi pe platformele sociale au putut fi văzute câteva tablouri ale artistului amator, printre care portrete ale câinelui şi pisicii sale şi unul al moderatorului american de televiziune Jay Leno.
"Pictura mi-a schimbat viaţa" în mod pozitiv, a declarat fostul preşedinte pentru postul ABC News, înainte de vernisarea expoziţiei sale personale.