Părinţii fetiţei de un an şi nouă luni, care a fost luni victima unui conflict între mamă şi tată, au dispărut de acasă împreună cu ceilalţi doi copii ai familiei. Autorităţile îi caută acum pe cei doi, pe numele cărora a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de omor.
Lipsa celor doi părinţi a fost observată de lucrătorii de la Asistenţă Socială, care au venit la locuinţa lor să verifice starea celuilalt copil al familiei. În urmă cu două zile, Fedra Stănescu s-a certat cu bărbatul ei, pe care l-a lovit... cu fetiţa lor de numai un an şi două luni.
În urma loviturilor copila a ajuns în comă la spitalul de urgenţă din Galaţi, unde a fost salvată de medici. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi pentru tentativă de omor, părinţii fetiţei riscă o pedeapsă de până la 15 ani închisoare şi decăderea din drepturile părinteşti.