Acest premiu a venit după ce, în anul 2014, Cetatea s-a clasat pe a doua poziție în topul celor mai vizitate și, implicit, a celor mai apreciate obiective turistice din România, după Castelul Peleș.
Potrivit greateconomy.ro citat de Vocea Transilvaniei, distincția primită anul acesta din partea TripAdvisor este o recunoaștere a aprecierii turiștilor din întreaga lume față de atmosfera din Cetate, dată de restaurarea acesteia, cât și datorită evenimentelor care au loc deseori in interiorul zidurilor sale.
Anul trecut, peste 300.000 de turiști, români și străini, au vizitat Cetatea Alba Iulia, care în urma investiţiilor de 67 de milioane de euro din fonduri europene şi-a schimbat în ultimii ani total înfăţişarea.