Accident grav în această seară în Timișoara – o femeie de 30 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost izbită în plin de un șofer mort de beat, potrivit pressalert.ro.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 47 de ani, conducea pe Calea Buziașului dinspre strada Domoșnean spre Milo. Tânăra s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii când a fost spulberată pur și simplu pe trecerea de pietoni de conducătorul auto.
La fața locului au sosit imediat echipaje de la Poliție și Ambulanță. Victima a fost preluată în stare gravă și transportată la Spitalul Județean din Timișoara, medicii stabilind că are un picior și două coaste rupte. Victima urmează să fie operată, specialiștii urmând să decidă când. Polițiștii l-au testat pe șofer cu alcooltestul, iar rezultatul a fost de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost și el dus la spital pentru recoltare de probe biologice.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.