Cele două femei au avut un conflict, iar cearta a degenerat. Una din ele, de aproximativ 40 de ani, a pus mâna pe cuțit și a atacat-o pe cumnata sa. Agresoarea i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuțit, iar vârful cuțitului a rămas înfipt în zona cervicală.
La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Victima se afla în stare gravă și cadrele medicale au decis transferul acesteia cu un elicopter la o clinică din Iași. Aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD de pe aerodromul din Frătăuții Vechi.
Agresoarea a fost ridicată de polițiști pentru audieri.