Deshidratarea îţi poate da peste cap sănătatea fizică şi psihică. E suficient să pierzi 1,5% din cantitatea totală de apă din organism (aproximativ 60%) pentru a resimţi efectele neplăcute ale deshidratării.
Dacă te întrebi de ce tot timpul ţi-e poftă de ceva dulce, răspunsul s-ar putea să te uimească. De vină pentru poftele dulci ar fi, potrivit nutriţioniştilor, hidratarea insuficientă, scrie Adevarul.ro.
În plus, deshidratarea duce frecvent la apariţia senzaţiei de foame, în special a nevoii de a mânca ceva cu zahăr. Acest lucru se întâmplă frecvent în rândul sportivilor, care în timpul exerciţiilor folosesc rezervele de glicogen pentru a face faţă efortului.
Deshidratarea poate, de asemenea, să te lase fără energie pentru orice fel de activitate, inclusiv mersul la sală. Pielea uscată este un alt efect secundar al deshidratării.
Consumul zilnic recomandat de apă pentru un adult este de minimum doi litri de apă.
Se întâmplă frecvent să uităm să bem apă pe parcursul zilei, iar la finalul acesteia să constatăm că ne miroase gura. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că deshidratarea duce la o reducere a salivaţiei - proces care ajută la încetinirea dezvoltării bacteriilor pe suprafaţa limbii – explică medicii dentişti.
Oboseala resimţită după-amiaza poate fi, de asemenea, un semn că nu bei destulă apă. Atunci când eşti deshidratat presiunea sângelui scade, ritmul cardiac creşte iar fluxul sanguin către creier este încetinit, iar toate aceste schimbări pot duce la apariţia oboselii şi a lipsei de concentrare.
Starea de spirit este şi ea afectată atunci când nu bei suficientă apă. Anxietatea, nervozitatea şi schimbările bruşte de comportament pot fi consecinţe ale modificărilor neuronale care au loc în urma lipsei de hidratare la nivel celular. Lipsa de apă din organism poate fi resimţită şi sub forma senzaţiei de frig, chiar dacă temperatura din mediul înconjurător este ridicată.
Deshidratarea poate duce, de asemenea, la apariţia constipaţiei, din cauza faptului că lipsa apei întăreşte materiile fecale şi le face mult mai greu de eliminat.
Multe persoane evită să consume lichide atunci când trebuie să parcurgă un drum lung la volan, însă deshidratarea poate creşte riscul de ameţeală, deci a accidentelor rutiere.