Scott Pruitt a fost confirmat, vineri seară, de senatori la conducerea Agenției de Protecţie a Mediului (EPA). Numirea acestuia este una controversată întrucât Pruitt și-a exprimat scepticismul cu privire la încălzirea globală și există îngrijorări că fostul procuror general din Oklahoma doreşte relaxarea reglementărilor cu privire la minerit din SUA.
Pruitt a fost confirmat în noua poziţie cu 52 de voturi „pentru” şi 46 de voturi „împotrivă”, după ce republicanul John Barrasso a susţinut că acesta va reforma şi moderniza EPA.
Republicanii au acuzat că, în ultimii ani, această agenţie federală a ucis locuri de muncă în industria extragerii petrolului şi a mineritului prin reducerea emisiilor de gaze nocive din Statele Unite.
Fostul procuror general va fi învestit în scurt timp în funcţie şi va urma implementarea unor ordine executive pentru a reforma complet Agenţia de Protecţie a Mediului.
Nominalizarea lui Pruitt a fost una extrem de controversată, scrie digi24, întrucât acesta a dat în judecată agenţia federală de peste zece ori din poziţia de procuror general al statului Oklahoma.