Trupul româncei a fost descoperit de un biciclist, pe un maidan, lângă un cimitir de la marginea Florenţei, nu departe de o autostradă. Tânăra era dezbrăcată, legată de o barieră, cu mâinile întinse, ca şi cum ar fi fost crucificată.
Procuratura aşteaptă rezultatul autopsiei asupra cadavrului tinerei femei. Conform primelor informaţii venite de la medicii legişti, moartea a fost una lentă. Presa italiană scrie că tânăra ar fi fost violată şi ucisă de un maniac sexual. Ea avea numeroase vânătăi pe braţe, semn că s-a zbătut încercând să se dezlege. Actele româncei, împreună cu hainele şi telefonul ei au fost găsite la un kilometru depărtare de locul unde a fost descoperit cadavrul.
Anul trecut, în acelaşi loc, a mai fost găsită o prostituată, dezbrăcată şi legată în aceeaşi poziţie ca românca, însă în viaţă. Autorităţile cred că au de-a face cu un agresor în serie. Bărbatul ar avea în jur de 50 de ani, înălţime medie şi păr grizonat. Indiciul care leagă toate cele şase cazuri de viol şi tortură este banda adezivă. Aceasta provine de la cel mai mare spital din Florenţa, motiv pentru care se crede că vinovatul lucrează acolo sau are acces la depozite.