Specialiştii susţin că muzica nouă activează aceleaşi zone din creier asociate cu o noapte pasională sau o gustare delicioasă. Mai mult, cu cât ascultătorului îi plce mai mult ceea ce ascultă, cu atât devin mai puternice conexiunile din zona cerebrală asociată cu recompensarea.
„Atunci când oamenii ascută o bucată muzicală pe care nu au mai auzit-o până atunci, activitatea lor cerebrală ne poate indica dacă le place sau dacă o vor cumpăra. Acest lucru se observă la nivelul nucleului accumbens care este implicat în formarea aşteptărilor cu potenţial recompensator. Tocmai această creare a aşteptărilor face ca muzica să fie atât de puternică din punct de vedere emoţional. În studiul nostru am constatat că nivelul de activitate produs de o melodie în nucleului accumbens determină suma de bani pe care individul este dispus să o plătească pentru a obţine bucata muzicală”, a explicat coordonatorul studiului, Valorie Salimpoor.
Creierul atribuie valori muzicii folosind un mecanism străvechi de recompensare, al dopaminei, prin care se sunt susţinute comportamentele necesare pentru supravieţuire, precum sexul sau mâncarea.
„Este foarte interesant deoarece muzica este alcătuită dintr-o serie de sunete care atunci când sunt luate separat nu au nicio valoare, însă aranjate împreună după modele pot acţiona ca recompense. Activitatea integrată a circuitelor cerebrale implicate în recunoaşterea modelelor şi a emoţiilor ne permit să experimentăm muzica drept pe o recompensă intelectuală”, a explicat Robert Zatorre.